Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   MAI la cules mac

MAI la cules mac

În perioada 01 iunie – 31 august 2011, angajaţii MAI desfăşoară operaţiunea “Mac”, în scopul depistării locurilor de cultivare a plantelor care conţin substanţe narcotice şi a persoanelor care se ocupă cu producerea materiei prime pentru prepararea substanţelor narcotice de origine vegetală.
În doar câteva zile de verificări, poliţiştii au descoperit zeci de cazuri de infracţiuni cu droguri.
Oamenii legii au intervenit în urma unei informaţii operative potrivit căreia o reţea criminală din satul Bădicul Moldovenesc, raionul Cahul, comercializează substanţe narcotice, în special marijuană, în proporţii deosebit de mari.  Acum câteva zile, oamenii legii au reţinut un membru al acestei reţele, în timp ce intenţiona să comercializeze o cantitate de aproximativ 5 kg de marijuană. La momentul reţinerii, suspectul a opus rezistenţă colaboratorilor de poliţie, dar a fost imobilizat şi reţinut.
Valoarea totală a drogurilor ridicate  se estimează la circa 50 000 lei.
Oamenii legii desfăşoară acțiuni operative şi de urmărire penală în scopul documentării tuturor participanţilor la traficul ilicit de droguri.
totodată, în trei gospodării din satul Vădeni și Sepilova au fost depistate plantaţii de mac. Poliţiştii au ridicat aproximativ 2000 plante de mac care creșteau în grădina proprietarilor.
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi de „Circulaţie ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora în scop de înstrăinare” aceştia riscă să facă până la 5 ani de puşcărie.
Operațiunea continuă, iar oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanţele și complici ai infracţiunii şi provenienţa drogurilor.
De la începutul anului curent angajaţii MAI au semnalat 1009 de cazuri legate nemijlocit de circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a precursorilor.